60 de colegi participă în cea de-a 4a ediție a programului Upgrade! 😊

Noutăți - 20.06.2023

60 de colegi participă în cea de-a 4a ediție a programului Upgrade! 😊

În luna mai am redeschis înscrierile pentru a patra ediție Upgrade, după un reshape al programului despre care am povestit mai multe în articolele precedente.

Ne-am bucurat să vedem încă o dată că suntem atât de mulți cei care ne dorim să evoluăm constant, profesional & personal, în organizație. Nici mai mult, nici mai puțin de 200 de colegi și-au exprimat intenția de a face parte din program, de a înțelege direcția profesională în care se îndreaptă, de a crește & a explora noi domenii de activitate și roluri. Felicitări tuturor pentru dorința voastră de dezvoltare!

Din cei 200 de colegi înscriși, 60 ne-au convins în timpul procesului de selecție, că sunt motivați și au mindset-ul potrivit cu care să înceapă acum o călătorie de învățare de peste 9 luni. Le spunem bravo și le dorim să își păstreze energia și entuziasmul de început pe tot parcursul programului😊

Cine sunt viitori participanți Upgrade?

Așa cum ne-am obișnuit din edițiile precedente, cei mai mulți colegi dornici să înțeleagă care ar putea să fie pasul următor în cariera lor sunt colegii din Customer Care (19 admiși), urmați de Markeplace (14) și Comercial (8).

33% dintre cei 60 de colegi admiși se află încă la început (sub 3 ani de experiență profesională) și au nevoie de mai mult sprijin în a alege o direcție în carieră și un rol pentru care să se pregătească în program. Ediția a 4a a venit însă cu surprize plăcute pentru colegii noștri care nu se mai află la început de drum în carieră. Este prima oară când deschidem porțile programului colegilor cu mai multă experiență profesională și ne bucurăm să vedem că au profitat de această ocazie. Astfel, 23% dintre colegii admiși au peste 10 ani de activitate cumulată în eMAG și/sau alte organizații, iar 5% dintre aceștia au roluri de management.

Apreciem diversitatea de parcursuri și background-uri profesionale din această ediție. Scopul rămâne însă același, indiferent de anii de experiență sau senioritate: dezvoltarea și creșterea profesională, precum și găsirea direcției potrivite pentru cariera lor.

Ce urmează?

În perioada următoare, colegii acceptați în program vor începe primul modul – consilierea în carieră, adaptată nevoilor lor.

  • 45 de colegi admiși vor beneficia de un parcurs de consiliere în carieră de grup (5 sesiuni/grupă) pentru a identifica domeniul de activitate și rolul pentru care doresc să se pregătească în Upgrade.
  • 15 colegi, care au deja o idee despre rolul pe care și-l doresc, vor beneficia de 3 sesiuni de consiliere în carieră pentru a-și valida alegerea și a face un plan de dezvoltare pentru a ajunge acolo.

Le urăm tuturor succes în această călătorie a învățării și dezvoltării profesionale și mai ales claritate și alegeri cât mai potrivite în carieră! 😊

06.07.2023

25.05.2023

Aplică acum pentru a deveni mentor

Email eMAG/FashionDays/Freshful

Vreau să fiu mentor

Nu ești tu? Întoarce-te la pasul anterior

    Să începem cu câteva informații de bază despre tine.

    Selectează experiența ta

    Îți mulțumim pentru interesul acordat programului!