65 de colegi participă în a 5-a ediție a programului Upgrade! 😊

Noutăți - 17.07.2024

65 de colegi participă în a 5-a ediție a programului Upgrade! 😊

În luna iunie am deschis înscrierile pentru cea de-a cincea ediție Upgrade și ne-am bucurat, încă o dată, că suntem atât de mulți cei care ne dorim să creștem în eMAG! 

209 colegi și-au exprimat intenția de a face parte din program, 117 dintre ei au trecut în a doua etapă de selecție, iar, în final, 65 au fost selectați pentru că ne-au convins că sunt motivați și au mindset-ul potrivit pentru a intra într-o călătorie de învățare de 10 luni. Multe fericitări atât lor, cât și colegilor care au trecut prin acest proces de selecție și le dorim să își păstreze energia și dorința de creștere în continuare.  

Cine sunt viitori participanți Upgrade? 

29% dintre cei 65 de colegi admiși se află încă la început de carieră (sub 3 ani de experiență profesională) și au nevoie de mai mult sprijin în a alege o direcție în carieră și un rol pentru care să se pregătească în timpul programului.  

O noutate în această ediție este că 28% dintre colegii admiși au peste 10 ani de experiență profesională acumulată până în prezent, 30% au între 5-10 ani, iar 13% au între 3-5 ani experiență cumulată în eMAG și/sau alte organizații. De asemenea, 7% dintre aceștia au roluri de management. 

Apreciem diversitatea de parcursuri și background-uri profesionale din această ediție! Scopul rămâne însă același, indiferent de anii de experiență sau senioritate: dezvoltarea și creșterea profesională, precum și găsirea următoarei direcții potrivite pentru cariera lor.  

Ce urmează? 

În perioada următoare, colegii acceptați în program vor începe primul modul – consilierea în carieră, adaptată nevoilor lor. 

  • 51 de colegi admiși vor beneficia de un parcurs de consiliere în carieră de grup (5 sesiuni/grupă) pentru a identifica domeniul de activitate și rolul pentru care doresc să se pregătească în Upgrade. 
  • 14 colegi, care au deja o idee despre rolul pe care și-l doresc, vor beneficia de 3 sesiuni de consiliere în carieră pentru a-și valida alegerea și a face un plan de dezvoltare pentru a ajunge acolo. 

 

Le urăm tuturor succes în această călătorie a învățării și dezvoltării profesionale și mai ales claritate și alegeri cât mai potrivite în carieră! 😊 

 

 

Articolul precedent

05.06.2024

Aplică acum pentru a deveni mentor

Email eMAG/FashionDays/Freshful

Vreau să fiu mentor

Nu ești tu? Întoarce-te la pasul anterior

    Să începem cu câteva informații de bază despre tine.

    Selectează experiența ta

    Îți mulțumim pentru interesul acordat programului!