Alexandru Năstăsoiu, Business Process Improvement Manager, „impactul nu îl aduci niciodată peste noapte.”

Interviuri - 23.07.2021

Alexandru Năstăsoiu, Business Process Improvement Manager, „impactul nu îl aduci niciodată peste noapte.”

Succesul în carieră este diferit pentru fiecare dintre noi și, de cele mai multe ori, este bazat pe obiectivele pe care ni le setam și pe modul în care lucrăm la îndeplinirea lor.  

Am vrut să aflăm cât e de important să fii perseverent în atingerea obiectivelor de carieră și cum să evoluezi constant pentru a ajunge acolo unde îți dorești, așa că l-am întrebat pe colegul nostru, Alexandru Năstăsoiu, Business Process Improvement Manager, cum a început cariera lui, cum și-a setat obiectivele de dezvoltare și ce l-a motivat să meargă mai departe. „Dorința de a schimba a fost în natura mea. Mereu am căutat să fac lucruri noi. Nu am putut să stau niciodată mai mult de o anumită perioadă pe același lucru pentru că asta însemna să devin foarte confortabil și foarte automat în ceea ce făceam, motiv pentru care orice proiect care mă ajuta să depășesc acel moment sau să fie cu totul și cu totul altceva decât ce făceam era un boost pentru mine”, ne-a povestit Alex.  

 

 

 

 

 

Alex le recomandă colegilor aflați la început de carieră „să nu se oprească niciodată din a învăța lucruri noi, iar mai mult de-atât, să aibă constant răbdarea necesară pentru că impactul nu îl aduci niciodată peste noapte. Impactul vine încetul cu încetul și mai ales prin micro task-urile pe care le facem zi cu zi, pentru că acelea cu siguranță clădesc ceva.” 

Colegilor noștri aflați la început de carieră vrem să facem drumul și mai ușor. Să-i ajutăm să-și dea seama ce le place cu adevărat să facă, să-și seteze obiectivele de dezvoltare, dar și pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a ajunge acolo unde își doresc. Pentru ei am lansat Upgrade, cel mai amplu program de dezvoltare în carieră derulat până acum în eMAG.   

Timp de 9 luni, colegii noștri vor avea parte de un program accelerat de învățare și 3 module pe care să le urmeze: consiliere în carieră, dezvoltarea competențelor funcționale și dezvoltarea competențelor viitorului. 

04.08.2021

15.07.2021

Aplică acum pentru a deveni mentor

Email eMAG/FashionDays/Freshful

Vreau să fiu mentor

Nu ești tu? Întoarce-te la pasul anterior

    Să începem cu câteva informații de bază despre tine.

    Selectează experiența ta

    Îți mulțumim pentru interesul acordat programului!