Noutăți - 25.05.2023
Pe 10 mai am lansat cea de-a patra ediție Upgrade, dedicată tuturor colegilor din eMAG, Fashion Days și Freshful care își doresc să se pregătească pentru o schimbare în carieră. Adrenalina și entuziasmul nostru au fost la cote maxime pe măsură ce numărul de aplicații a crescut de la o zi la alta și am atins pragul de 200 de candidați. Încă o dată, colegii din organizație ne-au arătat că a crește odată cu business-ul face parte din ADN-ul nostru. Le mulțumim fiecăruia în parte pentru timpul alocat aplicării și pentru toată energia investită în rândurile în care ne-au scris o mică parte din povestea lor.
În topul celor care s-au înscris au fost colegii din Customer Care – 116. Din Marketplace, 24 și-au dorit să parcurgă programul, iar din Retail, 9. S-au alăturat și colegi din departamentele: Comercial, Documentare, Logistică, People, Plat & Tech, Fashion Days, Finance, Legal, E-commerce Services.
Dintre aceștia, 52% nu știu care este rolul potrivit lor și au nevoie de consiliere în carieră, 35% își doresc o reconversie profesională, iar 13% vor să se pregătească pentru un alt rol în domeniul lor de activitate.
În ultima săptămână am analizat cu atenție fiecare răspuns și, pe baza formularelor de candidatură și a criteriilor de eligibilitate, 72 dintre aplicanți au trecut în etapa următoare: discuțiile de grup, în timp ce 68 sunt pe lista de așteptare pentru următoarea ediție. Ne bucurăm să îi întâlnim pe fiecare dintre aplicanți, să cunoaștem mai mult despre motivația lor în ultima etapă de selecție, în perioada 29 mai – 9 iunie.
Le dorim mult succes tuturor!
Echipa Upgrade
Completează formularul de înscriere pe site. Nu durează mai mult de 10 minute
Noi vom analiza formularele primite și vom face o primă selecție pe baza acestora
Colegii selectați în etapa anterioară vor fi invitați la o discuție de grup
În urma discuțiilor de grup, vom anunța lista finală a colegilor admiși în program
Faci parte din echipa eMAG/Fashion Days/Freshful de cel puțin 3 luni
Ești într-o poziție entry-level, mid sau senior
Vrei să-ți schimbi domeniul de activitate și să faci o reconversie profesională
Vrei să identifici și să te pregătești pentru următorul rol din domeniul tău de activitate/departamentul tău
Află care sunt datele stabilite pentru înscrierea în program și perioadele în care va avea loc procesul de selecție.
10 Iunie 2024 - 17 Iunie 2024
Perioadă de înscriere
Formularul este deschis până la data de 17 iunie, ora 23:59.
18 Iunie 2024 - 24 Iunie 2024
Prima etapă de selecție a aplicanților
Pe baza formularelor de candidatură și a criteriilor de eligibilitate, vom decide cine trece în etapa următoare.
26 Iunie 2024 - 5 Iulie 2024
Discuții de grup
Candidații aleși în prima etapă vor participa la o discuție de grup cu echipa de proiect.
8 Iulie 2024 - 12 Iulie 2024
Selecția finală
Vom anunța cine sunt colegii admiși și care sunt pașii următori în cadrul programului.
Dacă mai ai întrebări înainte să aplici, scrie-ne la upgrade@emag.ro
Nu ești tu? Întoarce-te la pasul anterior
Îți multumim că ai aplicat! Echipa noastră va evalua răspunsurile tale și vom reveni cu un răspuns in cel mai scurt timp.
Nu ești tu? Întoarce-te la pasul anterior
Îți multumim că ai aplicat! Echipa noastră va evalua răspunsurile tale și vom reveni cu un răspuns in cel mai scurt timp.